Zunftflaggen in Agnetheln

[nggallery id=4]Dr. Dorin-Ioan RUS

Steagul este un element de recunoaştere pe timp de pace şi război, un semn al victoriei după bătălie. Hristos poartă un steag în momentul învierii, ca victorie la porţile iadului, şi în momentul înălţării la cer; la fel, Sfântul Mihail, ca personificare a bisericii ca biruitoare asupra evreilor şi păgânilor poartă un steag după victoria asupra diavolului. Întrebuinţarea de steaguri la procesiunile bisericeşti aminteşte de momentul victoriei împăratului Constantin în numele lui Hristos, odată cu expresia: In hoc signo vinces. Ca nou însemn de luptă, el poartă o traversă, care era legată în partea superioară cu două şnururi şi susţinea un steag pătrat din stofă ce era dotată cu o cruce, ca simbol al lui Hristos. În vârful steagului, crucea era încoronată cu aur. Mult timp, acest însemn a fost întrebuinţat la procesiunile creştine. Că aceste steaguri bisericeşti au fost foarte îndrăgite în Evul Mediu, o demonstrează prezenţa lor numeroasă în inventarele bisericilor. Ca ornament principal al steagurilor bisericeşti trebuie menţionată crucea cu un medalion în mijloc, pe care este aşezată o reprezentare dorită. Începând cu secolul al XI-lea, lungimea lui devine de două ori mai mare decât lăţimea, şi era prevăzut cu imagini de sfinţi, mai ales acelea ale sfinţilor protectori. Apar şi inscripţii, diferite ornamentaţii, precum miniaturi etc.. Tot acum are loc şi o mai temeinică legare a traversei de lance, pentru ca materialul de stofă să nu fie distrus de intemperii. În vârful lancei sau traversei începe să fie pus de-acum un ornament vegetal, reprezentând de cele mai multe ori un crin.

Primele reprezentări figurative însă apar deja în antichitate, pe ele fiind redate figuri de animale.

Steagurile de breaslă urmează în mare aceeaşi evoluţie, ele fiind întrebuinţate de cele mai multe ori cu ocazia procesiunilor. Pe ele apar reprezentate simbolurile de breaslă (unelte sau produse specifice), în general după regulile heraldicii oficiale, sau simboluri religioase, precum sfântul patron sau scene reprezentative din viaţa acestuia, îngeri etc. Scoaterea lor din biserică se făcea în mod festiv, cu prilejul sărbătorilor anuale ale breslei sau a procesiunilor comune organizate într-un oraş de către aceste asociaţii meşteşugăreşti. Ele erau purtate în faţa coloanei de către un reprezentant al breslei respective. Ca orice steag, el reprezenta onoarea şi demnitatea instituţiei respective.

Desfăşurarea ritualurilor de scoatere a steagurilor avea loc într-un cadru organizat, la fel ca în cazul scoaterii şi predării lăzii, cele două obiecte căpătând astfel valenţe de sacralitate. Era o mândrie pentru toţi membrii breslei – maiştri, calfe, ucenici – de a participa la aceste manifestări împreună cu însemnul breslei.

La Agnita, principala zi de desfăşurare a sărbătorilor comune de breaslă a fost prima miercuri de după „Lunea jurată”.

În cele ce urmează, vor fi descrise steagurile de breaslă păstrate actualmente la muzeul din Agnita precum şi la biserica evanghelică din acelaşi oraş.

1. Steagul blănarilor din Agnita, 1745.

Este în formă de flamură, din damasc, având culoarea albastru închis.

Pe avers apare simbolul breslei, un înger încadrat într-un ornament de frunze de acant, susţinând o bucată de blană. Îngerul este îmbrăcat într-o tunică purpurie, ale cărei mâneci ajung până la braţe. Aripile lui sunt aurii, îndreptate înspre lateral. El este redat din faţă, având fruntea înaltă, ochii sugeraţi prin două puncte negre, iar buzele cu culoare roşie. Părul este roşcat-maroniu. Blana pe care o susţine este de hermină, având formă pătrată, cu colţurile şi marginile galbene îndreptate spre interior. În partea inferioară se observă un postament vegetal. În părţile exterioare ale blănii se observă cifrele 1, 7, 4 şi 5, redate stilizat, în culoare argintie, reprezentând anul confecţionări steagului: 1745. Ornamentul este împodobit cu două şnururi de culoare roşie, ce se termină deasupra, respectiv dedesubt, cu câte un ciucure auriu. În afara cercului vegetal se pot observa zece stele argintii, cu cinci, şase, şapte sau opt raze. Pe margini se găsesc două benzi continue argintii, albastre sau roşii, în mijlocul cărora se află ornamente greco-italice cu direcţia în sus. În partea inferioară, sub emblemă, se văd inscripţionate două nume, aparţinătoare probabil celor doi staroşti, scrise pe două rânduri, cu majuscule albe: IOHANES TELLMANN / MICHAEL Kirchner. Deasupra literei „N” de la „Iohanes” apare o hastă orizontală, ce semnifică dublarea literei. Numele celui de-al doilea maistru, Kirchner, este scris cu minuscule gotice. (fig.1)

Reversul are în câmpul central un leu rampant auriu, orientat spre dreapta. Acesta are o coadă dublă, aurie, având coamă de aceeaşi culoare, iar limba roşie. Este sprijinit cu membrele inferioare pe un postament vegetal de culoare verde. Leul este încadrat de un ornament vegetal rotund în formă de frunze de acant, de culoare verde. Celelalte figuri sunt identice cu cele de pe avers, cu deosebirea că aici apar doar şase stele.

Dimensiuni: 2,07/1,15 m.

2. Steagul breslei cizmarilor Agnita, secolul al XVIII-lea.

Este în formă de flamură, din damasc, având culoarea albastru închis.

Aversul este identic cu reversul, fiind bogat ornamentat. În câmpul central apare simbolul breslei, încadrat de un ornament rotund, brodat cu motive vegetale, de culoare albă şi cu margini ocru. Ornamentul poate fi încadrat tipului renaşterii franceze. În câmpul central se distinge o cizmă înaltă, de culoare neagră, cu vârful ascuţit şi uşor ridicat, îndreptat spre dreapta. În partea superioară cilindrul cizmei este bombat spre interior, este brodat cu alb şi are un ciucure la capăt. Pe linia mediană se observă un ornament subţire, în zig-zag, de culoare ocru. Tocul şi talpa sunt redate de asemenea cu ocru. În dreapta cizmei se află un întinzător aşezat în poziţie verticală, încadrat de două margarete. În stânga cizmei înalte, se află o gheată înaltă, de culoare neagră, îndreptată tot spre dreapta, cu vârful ascuţit, cu partea superioară deschisă, ceea ce permite observarea interiorului argintiu. Nasturii, linia mediană şi talpa sunt redate cu galben. Între gheată şi cizmă se află de asemenea o rozetă romană, având aceleaşi elemente coloristice ca primele două. În stânga ei se găseşte un cuţit specific aşezat vertical, cu mânerul de lemn şi lama argintie bombată spre exterior. Deasupra se află o altă unealtă specifică, cu mânerul de lemn şi lama metalică în formă de semicerc, aşezat vertical, cu partea bombată spre exterior. În dreapta lui, un alt cuţit specific, aşezat vertical, cu lama bombată în jos şi cu vârful subţiat îndreptat în sus. O ultimă unealtă specifică, tot un cuţit de cizmari, se află în partea superioară a imaginii, deasupra cizmei, în poziţie orizontală, având mânerul de lemn orientat spre exterior, iar lama semi-rotundă orientată cu vârful spre interior. În interiorul semicercului inferior se mai află numeroase ornamente florale, redate cu ocru sau galben, iar în partea inferioară, la mijlocul ornamentului, respectiv sub talpa cizmei se află redată cu ocru o frunză de acant.

În afara cercului în care sunt redate însemnele de breaslă, apar numeroase ornamente florale, menite să umple întreaga suprafaţă a steagului. Acestea sunt frunze de acant, de culoare verde, ocru şi galben.

Dimensiuni: 2,40/1,70 m. (fig.2)

3. Steagul blănarilor din Agnita, 1846.

Are formă de flamură, fiind confecţionat din bumbac şi damasc.

Aversul este de culoare albastră, având în centru un chenar dreptunghiular ce conţine stema de la 1846 a acestei bresle, iar în afara acestuia, pe suprafaţa steagului, se observă steluţe de culoare argintie, cu un număr diferit de raze. Pe marginea steagului se găsesc franjuri de culoare albă. Stema este redată într-un chenar argintiu, pe fond azuriu. Ea conţine principalele elemente care au apărut şi în stema de la 1750: un înger care susţine o blană; deosebirea este însă că acum apar şi doi lei rampanţi, precum şi inscripţia care identifică breasla. Îngerul este îmbrăcat într-o tunică purpurie, ale cărei mâneci ajung până la braţe. Aripile lui sunt aurii, îndreptate înspre lateral, fiind acoperite parţial de inscripţie. El este redat din faţă, având fruntea înaltă, ochii şi nasul bine conturate şi redate, iar buzele cu culoare roşie. Culoarea pielii de pe faţă este cea naturală. Părul este roşcat-maroniu. Pieptul este uşor bombat. Întreaga reprezentare a sfântului este foarte frumoasă, meritând atributul unei lucrări de artă. Blana pe care o susţine este o hermină, având formă pătrată, cu colţurile şi marginile galbene îndreptate spre interior. În partea inferioară se observă un postament vegetal, redat cu galben. Se distinge cu greutate o centură aurie la brâul îngerului. Leii sunt rampanţi, având membrele superioare ridicate pentru a susţine blana. Ei au coamele aurii şi limbile roşii îndreptate în sus, ca şi capul, părând astfel că privesc spre înger. Membrele lor inferioare se sprijină pe postament. Leii mai au cozile ridicate. Deasupra îngerului se află inscripţia, redată cu litere aurii, în limba germană, cu litere gotice minuscule (Fraktur), aşezate în semicerc: Kürschner Zunft. La cele patru colţuri ale chenarului se află cifrele 1, 8, 4 şi 6 redate stilizat, în culoare aurie, reprezentând anul confecţionări steagului: 1846. Cifrele din partea inferioară, 4, respectiv 6, sunt uşor acoperite de către membrele inferioare ale celor doi lei. (fig.3)

Pe revers nu se găsesc reprezentări semnificative. Această parte a steagului este acoperită cu numeroase flori, albastre, albe, grupate câte două sau izolate, pe un fond galben-închis spre muştar.

Dimensiuni:2,30/1,20 m.

4. Steagul asociaţiei pantofarilor Agnita, 1900

Nu face parte din categoria steagurilor de breaslă, dar moşteneşte caracteristicile şi simbolurile acestora, aşa cum asociaţiile au preluat multe din obiceiurile breslelor. Are formă de flamură, fiind confecţionat din mătase. Marginile sunt tivite cu franjuri aurii, la cele două colţuri inferioare găsindu-se ciucuri de aceeaşi culoare.

Pe avers se observă simbolul breslei pe un fond albastru închis. În centrul imaginii se distinge un scut baroc, cu lambrechini, auriu, în câmpul căruia se află o cizmă neagră înaltă, în poziţie verticală, cu vârful orientat spre stânga. Scutul este susţinut cu ambele membre superioare de către doi grifoni aurii, care au cozile atârnate spre interior. Cele două animale se sprijină cu membrele inferioare pe o bandă de culoare roşie, pe care este redată o deviză, scrisă cu litere negre, în limba germană, cu litere gotice: în partea dreaptă: Handwerk hat iar în partea stângă guten Werken. Deasupra stemei se află o altă inscripţie, în limba germană cu litere gotice, minuscule, argintii: Schuster Genossenschaft, iar în partea inferioară, pe două rânduri, în acelaşi mod, Agnetheln şi dedesubt 1900.

Reversul nu conţine însemne de breaslă. Într-un câmp purpuriu se află o ramură de frunze verzi de stejar alb (Quercus lobata). Peste plantă este aşezată o bandă albastră, cu o inscripţie în limba germană, redată cu litere negre: Bette und arbeite!

Dimensiuni: 1,70/1,20 m.

5. Steagul breslei croitorilor din Agnita, 1850

Este în formă de flamură, fiind confecţionat din damasc, bumbac şi mătase.

Pe avers este redat însemnul breslei, o foarfecă deschisă cu braţele în sus, având între deschizătura lamelor un ac cu bold, aşezat vertical cu vârful în jos. Foarfecele este brodat cu negru, iar boldul acului este ornat cu diferite culori; roşu, albastru, galben, verde. Simbolul este aşezat în partea centrală a steagului, pe o fâşie de culoare galben deschis, pe care mai sunt brodate, în partea superioară cifra 1850, reprezentând anul confecţionării, iar în partea inferioară inscripţia Schneider Zunft, pe două rânduri, cu litere gotice. Ambele inscripţii sunt brodate cu mătase de culoare ocru. Pe aceeaşi bandă mai sunt brodate două rânduri a câte şapte buchete de flori. Acelaşi motiv floral se mai găseşte şi pe alte două benzi laterale, pe fond galben închis: în partea dreaptă se află douăsprezece buchete de flori, aşezate în rând, iar în stânga lor un alt rând de nouă buchete. În partea stângă a steagului este acelaşi ornament, obţinându-se astfel o simetrie. Forma buchetelor de flori sugerează o pasăre aşezate în cuib.

Reversul conţine acelaşi motiv ornamental, format din două rânduri a câte douăsprezece buchete de flori, pe cele două laturi, şi câte nouă rânduri pe interior. Cele două benzi laterale au fond albastru închis, iar cel central galben deschis. Pe această bandă nu se găseşte nici un însemn de breaslă, ci doar două rânduri a câte opt buchete florale.

Steagul are marginile tivite cu franjuri argintii, iar la cele două colţuri aflându-se ciucuri aurii.

Dimensiuni: 2,37/1,20 m. (Fig.4)

6. Steagul breslei dogarilor din Agnita, 1820

Are formă de flamură, fiind confecţionat din bumbac. Marginile sunt tivite cu franjuri negri, având la cele două colţuri ciucuri negri.

Aversul este realizat pe fond albastru închis, fiind foarte bogat ornamentat. Se remarcă prin bogăţia de figuri, ca şi prin dinamism. În partea centrală a steagului se distinge stema breslei, reprezentată de un cartuş de tip baroc, timbrat de o coroană princiară, formată din cască de hermelină, 4 paiete, căptuşeală roşie şi măr imperial; în centrul cartuşului se află un butoi auriu cu patru cercuri, ca produs specific şi principal simbol al acestei bresle. Deasupra acestora, în partea superioară a steagului, se remarcă un înger cu aripi albastre, zburând printre doi nori. El este îndreptat spre stânga suflând într-o goarnă aurie. Îngerul este reprezentat ca un prunc, părţile corpului său fiind foarte frumos redate sub aspect artistic. Astfel, se pot distinge cu uşurinţă grupele de muşchi, faţa rotundă şi îmbujorată, părul de culoare neagră. O eşarfă de culoare albastră îl acoperă parţial, începând de la umărul drept şi până la tălpi. De asemenea, şi aripile sunt frumos şi detaliat redate, sugerând astfel tehnica zborului. În faţa şi în spatele îngerului, respectiv în partea superioară a steagului, pe cele două laturi, se află două fascii aşezate vertical. Sub cartuşul din centrul imaginii, se află un ornament vegetal, constituit dintr-o fascie, în stânga, iar în dreapta ei o creangă de stejar cu fructe. Dedesubt, două ramuri de frunze de acant. Întregul ornament are forma literei „X”.

Pe revers observăm din nou elemente aparţinătoare stemei dogarilor: în interiorul unui tondo rotund de culoare aurie, se află unelte specifice ale dogarilor: în partea superioară un compas auriu deschis în jos, având în deschizătura braţelor un fierăstrău aşezat orizontal, cu dinţii îndreptaţi în jos şi cu mânerele din lemn; dedesubtul lor se află un ciocan de dogar, cu capul şi coada de lemn, aşezat vertical; în partea inferioară se găseşte un cuţit aşezat oblic, cu lama spre interior, care încrucişează un topor, al cărui ascuţiş se află îndreptat spre exterior. În interiorul cercului format de tondo se află încă un ornament vegetal, format din două crenguţe tinere de frunze de laur, care porneşte din partea superioară, avându-şi rădăcinile într-un alt ornament de frunze de laur, aflat în deasupra tondo-ului. Acest ornament auriu este perlat, având pe suprafaţa lui şase benzi încrucişate, ca şi diferite alte forme geometrice. Deasupra lui se află un vultur în zbor, de culoare neagră, ce ţine în cioc o bandă de argint pe care este înscris anul 1820, ca an de confecţionare al steagului. Se observă ghearele vulturului pe partea superioară a tondo-ului; tot în partea superioară se găseşte şi un ornament vegetal format din frunze de laur, de culoare verde, el având două ramuri care curg spre stânga şi spre dreapta. La capetele lor se află câte un trandafir alb. În partea inferioară a emblemei, sub tondo, se află doi ciorchini de struguri, de mărimi impresionante, având în jurul lor frunze de viţă de vie, ale căror părţi superioare pătrund în interiorul tondo-ului. Strugurele din dreapta are culoare verde, cel din stânga albastră. Se mai observă două ramuri cu frunze de acant, care pornesc dintre cei doi ciorchini de struguri înspre părţile laterale ale steagului. Aceste ramuri de acant se împletesc cu ramuri de trandafiri, cu flori de culoare albă. Un alt ornament care se observă pe acest steag este o ramură de frunze de laur, verzi, în stil Ludovic al XVI-lea, aflat în partea superioară a steagului, fiind dispus pe latura orizontală, în paralel cu lancea, şi pe cele două jumătăţi ale părţilor laterale.

Pe cele două suprafeţe se observă uşoare deteriorări.

Dimensiuni: 2,60/1,40 m.

După cum se poate observa, toate aceste steaguri au formă de flamură, drapelul propriu-zis fiind format din trei laturi drepte, a patra latură fiind despicată formând un triunghi cu vârful spre interior. Spre comparaţie, se poate spune că steagurile din Bistriţa din aceeaşi perioadă au toate formă de drapel, deci pânza are laturile drepte, formând un dreptunghi. Se mai poate remarca faptul că nu apar reprezentări de sfinţi patroni, cum avem situaţia studiată la Bistriţa sau la Cluj, ci doar unele de îngeri în stema blănarilor (care oricum se găseşte în majoritatea stemelor acestei bresle din Transilvania) sau pe steagul dogarilor. În locul acestora se preferă ornamentarea steagurilor cu ornamente vegetale – de obicei florale – sau geometrice. Mai apar în steme reprezentări animaliere, de lei, grifoni şi vulturi.

Din reprezentările de mai sus, se poate observa şi o oarecare evoluţie a acestor simboluri. Chiar dacă în unele cazuri acestea se regăsesc şi după 1872, ne putem face o idee despre evoluţia lor, iar pe de altă parte putem concluziona faptului că ritualurile şi obiceiurile de breaslă s-au păstrat şi la Agnita până la începutul secolului al XX-lea.

Reprezentările de pe cele două steaguri ale blănarilor, de la 1745 şi 1846, cunosc evoluţie în primul rând sub aspect artistic. Dacă în primul caz avem de-a face cu o reprezentare oarecum grosieră, în cea de-a doua se observă un deosebit simţ artistic al autorilor. Liniile sunt mai conturate, detaliile sunt mai clar evidenţiate, culorile sunt mai vii, poate şi datorită materialului cu care au fost executate. Acest lucru se observă cel mai bine în cazul îngerului tenant, care apare reprezentat prin tehnica picturii, la 1745, şi prin tehnica brodării, la 1846, având detaliile feţei şi ale corpului foarte bine redate. Sub aspect heraldic, observăm apariţia leilor ca susţinători ai blănii, alături de înger. Lipsa lor din stema propriu-zisă de la 1745 se poate motiva doar prin considerente de spaţiu, căci regăsim acest animal, doar singur, pe partea verso a drapelului. Se mai poate remarca prezenţa ornamentului vegetal – frunzele de acant – în primul caz, ca şi inscripţia cu numele breslei în cel de-al doilea caz.

În cazul cizmarilor, avem de-a face tot cu două steaguri, unul din secolul al XVIII-lea şi altul de la 1900. Cu toate că acesta din urmă nu mai aparţine perioadei de breaslă, trebuie remarcată şi aici o anumită evoluţie a simbolului păstrat şi după 1872. Pe steagul din 1872, observăm o modalitate de redare grosieră, prin pictare, ornamentaţia fiind identică pe ambele feţe ale steagului. Pe obiectul de la 1900, apare redat simbolul de breaslă doar pe una din feţe, pe cealaltă observându-se o deviză şi un ornament vegetal, o creangă de stejar alb. Spiritul religios nu este manifestat prin reprezentarea sfântului patron al breslei, ci prin redarea în limba germană unei lozinci preluate din filosofia călugărilor medievali: „Ora et labora” („Bette und arbeite”). Simbolul de breaslă cunoaşte şi aici o evoluţie. Dacă pe steagul din secolul al XVIII-lea avem de-a face cu însemne de breaslă, fiind redate aici principalele produse – cizma şi gheata înaltă – şi unelte specifice, pe steagul de la 1900, aparţinător deja asociaţiei, observăm o stemă. Nu mai apar unelte, ci doar un produs specific, cizma înaltă, aşezată într-un scut auriu, susţinut de doi grifoni, la fel din aur. Sub aspectul ornamentaţiei exterioare, se poate observa abundenţa de reprezentări vegetale şi geometrice pe steagul din secolul al XVIII-lea – caracteristica artistică a secolului în ceea ce priveşte obiectele de breaslă –, ca şi lipsa lor pe cel de la 1900. Inscripţiile nu lipsesc pe nici unul din steaguri, pe primul apărând numele staroştilor de la momentul respectiv, pe al doilea găsindu-se texte (proverbe şi lozinci).

Steagul croitorilor de la 1850 se prezintă oarecum modest sub aspectul ornamentaţiei, mai ales dacă luăm în considerare faptul că meşterii acestei bresle erau cei care l-au confecţionat. El se remarcă mai degrabă prin abundenţa de reprezentări florale, singurele elemente figurative care îl individualizează şi-l identifică fiind cele două unelte specifice, acul şi foarfecele. În afară de acestea, alte elemente de identificare ar fi inscripţia referitoare la denumirea breslei. Elementele heraldice şi religioase lipsesc. În schimb, ornamentele florale sunt foarte bine realizate, se observă fineţea broderiei şi deosebitul simţ artistic.

Dintre toate aceste steaguri, steagul dogarilor de la 1820 se distinge prin bogăţia elementelor figurative. Aici avem de-a face cu o bogăţie de reprezentări, care fac să sporească valoarea imagistică şi astfel, simbolică a steagului. Lipsa inscripţiei explicative, a lozincii, lasă privitorului sarcina citirii corecte şi a identificării apartenenţei steagului. De pe avers aflăm de la o primă privire că steagul aparţine dogarilor. Prin intermediul unui înger care zboară pe cer, suflând în trâmbiţă, aflăm că această breaslă este privilegiată, fiind pusă atât sub protecţie divină (îngerul, culoarea albastră), cât şi sub protecţie imperială (coroana de pe scut, fasciile). Sub scut vedem redate planta din care butnarii îşi confecţionează produsul specific: stejarul. Pe revers, observăm vulturul care aduce din înălţimi un tondo pe care sunt redate uneltele specifice, precum şi vlăstarele tinere de laur care curg din ramura veche. Aceasta poate însemna prezenţa calfelor, a Frăţietăţii, ca şi componentă şu continuatoare a breslei mari. Sub toate acestea se observă strugurii care dau produsul principal – vinul – care este depozitat în butoaiele confecţionate de către dogari. Această abundenţă de imagini figurative este specifică stilului „Empire”, care era prezent în acea vreme (1820) în arta europeană. Din cele două imagini observăm redarea stemei breslei dogarilor din Agnita, compusă din elemente heraldice şi produse şi unelte specifice. Din motive de spaţiu, probabil, n-a fost redată întreaga scenă pe aceeaşi suprafaţă a steagului, ci a fost împărţită în mod armonios pe ambele suprafeţe. Pe ambele feţe se observă mişcarea, sugerată de îngerul în zbor pe avers şi de vulturul care aduce uneltele butnarilor pe revers, ambele pe un fond azuriu, care semnifică înălţimile celeste. De aici rezultă că breasla ne sugerează protecţia divină la care ea era supusă.

În general se observă pe toate steagurile bogăţia de ornamente provenite din lumea vegetală, prezente pe suprafeţele tuturor steagurilor. Ornamentele geometrice sunt mai rare, fiind plasate mai ales la marginea steagurilor. Pe toate steagurile observăm simbolurile de breaslă, însoţite în majoritatea cazurilor de elemente heraldice.