Alzner Erich (1905-1977 Inginer), s-a născut la Reghinul Săsesc în 27 decembrie 1905, ca fiu al medicului primar Dr. Edmund Alzner și a soției Emma, născută Czoppelt, crescând împreună cu patru frați. A absolvit gimnaziul inferior la Reghin urmat de un curs privat (Quinta, Sexta) pe care l-a încheiat în Bistrița. Deoarece intenționa să devină inginer, a început practica în anul 1922/23 la uzina electrică din Reghin, apoi a continuat la uzina electrică din Sibiu, în anul 1923/24. Provenit dintr-o familie cu aptitudini muzicale, a luat de timpuriu lecții de vioară și a dat concerte la Sibiu, în cadrul societății muzicale „Hermania“. Între 1924-27 Alzner a vizitat „Höhere Technische Staatslehranstalt HRS” din Nürnberg, pe care a absolvit-o cu diploma de electroinginer; În anul 1927/28 a servit ca militar voluntar la Tg.Mureș. Între 1929-39 a fost angajat la „Nitrogen“ AG din Târnăveni, unde și-a continuat preocupările de genealogie începute la Reghin. În calitate de membru al Societății Carpatice Transilvănene (Karpatenverein) el s-a aflat mult timp în drumeții, iar la una din acestea s-a îmbolnăvit de o răceală care l-a făcut să sufere întreaga viață; ca atare, și-a dat demisia de la „Nitrogen“ și a început tratamentele medicale, găsindu-și vindecarea în cele din urmă la sanatoriul Beelitz din Brandenburg. După o scurtă perioadă de lucru la Zărnești, a primit un loc de muncă la fabrica de hârtie C&S.Schiel din Bușteni; aici avea și sarcina pregătirii teoretice și practice a ucenicilor. S-a căsătorit cu Henriette Bömches von Boor, care i-a dăruit patru copii (unul din ei a murit timpuriu): Helmut, stabilit la in Hillegossen, Gerhard la München și Birgit în SUA. După întoarcerea frontului de către România pe 23 august 1944, germanii din Bușteni au început evacuarea pe 25 august (despre soarta acestora, Alzner a scris un raport care a fost publicat mai târziu în volumul Dokumentation der Vertreibung der Deutschen aus Ostmitteleuropa, Band III. Das Schicksal der Deutschen in Rumänien). În toamna anului 1944 a obținut un loc de muncă la Hillegossen, apoi în Arnsberg, ambele în Westfallia, iar între 1954 și 1970 în Neuss am Rhein. Aici s-a pensionat la vârsta de 65 de ani și s-a mutat la Riemsing. La poalele munților Chiemgau. Alzner s-a dedicat în liniște studiului genealogiei, o muncă titanică, ce putea fi rezolvată doar cu ajutorul scrisorilor, datorită lipsei documentelor. Primele roade ale acestei munci s-au arătat la prima mare întâlnire a clanului reghinean Seibriger, din octombrie 1974. Tabloul genealogic al acestei familii, ca și ale altor clanuri reghinene, întocmite de Alzner, se află păstrate la arhiva transilvăneană din Gundelsheim.
Bibl. Dorin-Ioan Rus, Contribuţii la cunoaşterea emigraţiei saşilor reghineni între anii 1944-1964, Ed. „Accent“ Cluj-Napoca, 2005, p. 139; Ernst Philippi, Wigant Weltzer, Sächsisch-Regen. Die Stadt am Berge, Bochum, 1991, p. 469.