Dorin-Ioan Rus în Historia Urbana, vol. 1/2006, Sibiu, 2006
Agnita, pomenită pentru prima oară într-un document de la 12801, este un orăşel cu tradiţie meşteşugărească, renumit prin breslele de altădată ale tăbăcarilor, cizmarilor, croitorilor, dogarilor şi olarilor, având economie semi-rurală. El a fost, datorită situării sale geografice, centrul schimburilor comerciale din valea Hârtibaciului, prin care nu trecea nici unul din marile drumuri comerciale ale Transilvaniei. Regele Ungariei, Ludovic de Anjou, conferise Agnitei (villam nostram Zenthagata), încă din 1376, dreptul de a ţine târg anual în ziua de 24 iunie2. Din acest privilegiu s-au iscat adeseori diferende cu Cincul Mare – reşedinţa „Scaunului de Schenk” – de care aparţinea şi Agnita, oglindite în numeroase documente3. (…)