autor: arh. Klaus Birthler, cercetare pentru revista Arhitectura 1906, mai 2011
Mod de administrare, în interviu cu arhitectul OEAV, Georg Unterberger
Multe cabane din Carpați au dispărut din cauza neîntreținerii și neadministrării lor. Câteva exemple de bună practică din Alpii austrieci, sunt prezentate aici.
Serviciile oferite turiștilor sunt principalele surse de venit pentru întreținerea cabanelor și a traseelor turistice în alpi. Pe lângă cazare există o varietate de servicii complementare cum ar fi asigurările pentru recupare.
Toate cabanele sunt concesionate pentru o administrare care are drept scop crearea profitului. Concesionarul raportează toate cazările și trebuie să întrețină cabana după prescripțiile OEAV(Österreichischer Alpenverein) și anume să ofere reducere membrilor OEAV, să aibă la dispoziție biblioteca cu materialele informative OEAV.
Membri primesc 50% reducere la cazare.
Cotizația membrilor este de 50 EUR pe an și beneficiază de o asigurare pentru recuperare în cazul unui accident.Prețurile sunt diferețiate în funcție de confortul oferit. De exemplu camera de 2 persoane costă mai mult decât înnoptarea pe prici.
Costurile pentru întreținerea cabanelor și a traseelor costă anual între 10 și 15 mil EUR în întreaga țară. Aportul statului este mai puțin de 10%.
OEAV administrează 26000 km trasee turistice.
Arh. Unterberger: „Împărțim cabanele în categoriile 1, 2 și 3, în funcție de utilitatea lor în traseul turistic. Aceasta o facem și pentru a avea o evidență din punct de vedere al marketing-ului, pentru a știi care din ele au o cifră de afacere suficient de mare sau care au nevoie de finanțări suplimentare.
Cabanele care se află dispuse la o distanță de o zi față de ultima unitate de cazare sunt cele de categoria 1 iar doar acestea vor fi finanțate din fonduri publice. Cabanele care se află în apropierea acceselor auto sau a zonelor locuite, sunt cele de categoria 3 și se consideră că cifra de afaceri a acestora este suficient de mare să se poată întreține independent.
O altă clasificare este în funcție de modul de administrare: administrate (bewirtet),întreținute (bewartet), cabane cu auto-administrare (selbst versorger Hütte).
Cele întreținute sunt deschise după orare prestabilite și au ofertă limitată la bucătărie. Turiștii primesc eventual o băutură dar nu și masă. Această formă de administrare este în curs de dispariție din cauza că sunt administrate de voluntari iar în ziua de astăzi găsim tot mai puțin astfel de „fanatici”. Aici e de exemplu cabana vienezilor pentru că foarte greu este dispus cineva să vină de la Viena și să locuiască pentru o perioadă în munți.
Cele auto-administrate. Avem lacăte și chei speciale pentru aceste cabane iar membrii OEAV pot împrumuta cheia cu o contribuție de 50 EUR. Aceste cabane au un inventar pentru lemne de foc iar cele mai bine dotate au chiar și mașină de gătit dar alimentele sunt aduse de turiștii.”
Cele mai mici unități de cazare sunt bivuacurile. Acestea sunt plasate în locuri extrem de greu accesibile și majoritatea au un telefon pentru urgențe, alimentat de o celulă fotovoltaică.
Arh. Unterberger: „Orice cabană trebuie să respecte aceleași norme ca și orice altă unitate de cazare din Austria, norme referitoare la siguranța la foc, igienă, etc. Aceasta este una dintre cele mai mari provocări pentru noi, arhitecții. Cabanele trebuie să funcționeze ca un sistem insular. Un studiu elvețian a evidențiat faptul că în perioada de vară, o cabană în Alpi are un impact asupra mediului apropiat de cele al unei vaci.”
Epurarea apei menajere
Arh. Unterberger „Toate cabanele au toalete. Haznalele au fost înlocuite cu toalete uscate. Partea solidă e transformată în Humus iar pentru WC-uri, apa va fi epurată local. Costurile totale de realizare și exploatare a stației de epurare biologice la munte, sunt între 5 și 10 EUR/ utlizare a unei persoane. Aceste costuri nu pot fi taxate turiștilor dar calculul îl facem pentru a aduce în conștiința turiștilor aceste realități.”
Cea mai simplă variantă de epurare, din punct de vedere tehnologic, este cea cu epurare biologică prin pat drenant și plante. Aceasta se utilizeazâ până la cote de 2500 metri. Scurgerile ce nu pot fi epurate local, se transportă în vale, cu elicopterul.
Energie electrică
Cea mai frecvent folosită metodă de producere a energiei electrice este cea cu celule fotovoltaice. Alte variante sunt microhidrocentralele sau generatoare cu biodiesel. În acest caz căldura generată fiind recuperată pentru încălzire și apa menajeră.
Apă potabilă
Majoritatea cabanelor sunt asigurate local cu apă potabilă, prin pompare din izvoare. În situațiile în care nu există această posibilitate, apa este transportată cu elicopterul sau cu telecabina. Pentru WC, se utilizează fie apă din scurgerile bucătăriei fie din apă de ploaie.
Bivuacul OEAV
Helmut Ohnmacht, președinte de onoare OAEV și inovatorul bivucalului
OEAV, arhitect: „Mai demult bivuacurile se săpau în teren sau stânci, forța de muncă fiind ieftină, iar munca dura câteva zile. după care se construia o casă mică din lemn cu structură tradițională din lemn. În Monterosa am fost nevoit să înnoptez într-un astfel de Bivuac și trebuie să recunosc că a fost o catastrofă din cauză că pe jos, și pe latura peretelui de nord, se forma gheață și conducea la distrugere progresivă a construcției.
Din acest motiv, este recomandabil ca bivuacurile să se ridice de la sol.Chiar și filosofic trebuie să ne gândim că nu e moral să săpăm „răni” muntelui. De asemenea, dinspre partea inferioară bivuacul e întotdeauna accesibil.
Coaja exterioară este din aluminiu pentru ca prin reflecție, zăpada formată în jurul construcției să fie topită.[DSCN1086.jpg]
Arh. Ohnmacht: „Avem în vedere următoarele principii: ridicat de la sol, muncă minimală la teren și astfel și costuri reduse, în schimb așezarea pe teren și fixarea în stâncă prin 16 dibluri filetate. Acest bivuac a rezistat încă din 1971.
Bivuacurile premergătoare sunt din fibră de sticlă. Acestea însă nu au rezistat mai mult de 25 de ani din motivul instabilității la razele UV. În plus pentru a produce forme din fibră de sticlă e nevoie de o matriță care este relativ scumpă și bivuacul se poate produce doar în locul în care e creată matrița. Foile de aluminiu în schimb, se pot produce oriunde în lume unde există o mașină de ambutisat și unde sunt oameni care știu să sudeze aluminiul”.
În bivuac se pot adăposti confortatbil un număr de 6 persoane sau maxim 15 persoane dacă se înghesuiesc.
Față de modelul anterior, s-au redus ferestrele de vedere. Singura lumină naturală vine prin cupola de sticlă.
Temperatura interioară este ridicată din cauza efectului de seră produsă de cupola vitrată iar acesta este si un avantaj pentru că bivuacul rămâne întotdeauna uscat.
Ventilația este foarte simplu controlată prin cupola care se poate ridica sau prin deschiderea ușii.
Fizica construcțiilor
În Italia s-au construit unele bivuacuri cu o stratificație greșită. Lemnul a început să putrezească din cauza că stratul interior a fost permeabil la vapori iar stratul exterior nu este ventilat.
Acest bivuac este etanș atât la interior cât și la exterior. Pereții au o grosime de 6 cm. Dinspre interior în exterior stratificația este compusă din placaj din lemn, polistiren si o tablă de aluminiu de 5mm. Pe laturi, tabla este ambutisată astfel încât să ofere rigiditate pereților.Rosturile sunt izolate cu benzi precomprimate.
Ancorarea nu are rol de stabilizare la vânt ci preia rolul paratrăsnetului. La cotele la care sunt montate bivuacurile, diferențele de temperatură între zi și noapte sunt realtiv mari, ceea ce ar conduce la dilatatii și contracții ale firului ce nu ar pemite ancorarea cu rol de stabilizare. [11.jpg] [10.jpg detaliu de alaturare a placajelor la interior]
Montajul
Infrastructura dintr-o strucutră „Mero” se pregătește cu o zi înainte. Pereții bivuacului trebuie construiți de un număr de 6 persoane într-o singură zi, astfel încât să se poată înnopta. Următoarea zi este rezervată pentru amenajările interioare.
Forma
Se știe că sfera este cea mai eficientă formă din punct de vedere energetic și al aerodinamicii. Forma poligonală a acestui bivuac se apropie de cea a sferei. Fețele sunt modulare și se pot ușor transporta cu elicopterul.
Amplasare pe teren
Diferitele încercări de amplasare au condus spre o concluzie: Bivuacul trebuie amplasat pe versantul care este expus la vânt. Eforturile sunt
Amplasările după coame ferite de vânt a condus la acoperirea bivuacului cu un strat de 6 metri grosime devenind astfel inaccesibil.[13.jpg]
Bivuacul Osttirol 360 Grad, inițiativa privată pentru trăirea inedită în Alpi.[4.jpg]
Tatăl arhitectului Reinhard Madritsch din Innsbruck propune un circuit inedit, Osttirol 360 Grad ce parcurge 8 lanțuri montane diferite, cu conformația rocilor diferită. Pentru ca acest circuit să poată fi parcurs fără a intra în văi, pentru cazare, sunt necesare refugii, plasate la distanțe de o zi de drumeție.
Forma actuală a trecut prin diferite faze.
Arh. Madritsch:”La început ne doream o cutie mare unde se pot adăposti 16 persoane care să aibă o priveliște unică, printr-un perete vitrat iar învelișul propus a fost din tablă. Însă din cauza că tabla nu se descompune am ajuns la un înveliș de lemn care teoretic se descompune fără să fie nevoie de debarasare.
Apoi a venit momentul hotărâtor când ne-am consultat cu fizicienii despre circulația aerului. În cele din urmă am deformat cutia pentru rigiditate mai mare cu pereți cât mai subțiri și greutate redusă”
Elementele folosite sunt inovate de Unterberger și se numesc „Radius Masivholz” pereți din lemn masiv, curbat. Utilajul de încleiat poate produce elemente cu lungime de 11 metri cu raze de curbură de 3,6 metri.
Arh. Madritsch: „Inițial am avut grosimea coajei de 10 cm iar acum, cu elementele curbate, am reușit să o reducem la 5 cm, cu aceași rigiditate. Așa am ajuns la jumătate din greutatea inițială. Însă putem merge și mai departe. Momentan avem două placaje triplustrat pe exterior cu rigle alăturate din lemn masiv între ele. Aceste rigle le putem distanța și atunci reducem mai mult din greutate”.
Greutatea refugiului este în jur de 3 tone, se montează în atelier și se transportă cu elicopterul.
Arh. Madritsch: Elicopterele uzuale au o capacitate de 1 tonă și ne gândim să comandăm pentru o zi un elicopter mare, rusesc, care poate transporta până la 4 tone, dar care costă în jur de 10000 EUR. Pentru a retribui această sumă eficient vom încerca să montăm toate cele 8 refugii într-o singură zi”.
Problema principală a acestor construcții este amplasarea, din cauza variatelor situații de teren denivelat. Astfel, cea mai mare parte a eforturilor se descarcă pe un picior central, dar are nevoie de încă două puncte de sprijin. Trei puncte determină un plan.
Învelișul este din șindrilă deși arhitecții la un moment dat și-l doreau din gumă însă proprietarul terenurilor nu a fost de acord pentru că își dorea dintotdeauna o casă cu șindrilă. Varianta cu șindrilă poate fi și un instrument de finanțare, cetățenii putând adopta o șindrilă cu 100 EUR contra gravării numelui în acea șindrilă.
Prototipul a fost finanțat din costurile proprii a biroului arhitectului Madritsch și firma de construcții din lemn „Unterberger” fiind sprijiniți și de terți – de exemplu instalația electrică cu panouri solare, corpul de iluminat sau ușa care a fost montată de un tâmplar. Costul estimat al prototipului este de 30000 EUR.