Ținutul Reghinului | Reener Ländchen


Archive
Reghin-Oraș și Oameni

Extras din Beiträge zur Kenntnis Sächsisch-Reens. Festgabe, den Mitgliedern des Vereins für siebenbürgische Landeskunde. Dargeboten von der Stadt Sächsisch-Reens. Steinhaussen, Hermannstadt 1870.”

Traducere de Dr. Dorin-Ioan Rus

Document din perioada obiceiului (1829), sursa Arhivele Statului, Mureș

” Progresele extraordinare ale epocii moderne în toate domeniile artei şi ştiinţei – învăţământ îmbunătăţit şi, prin aceasta, un nivel de cultură ridicat – au făcut valabile în fapt influenţa lor nu numai în toate ramurile industriei, comerţului, meşteşugurilor şi agriculturii, ci şi în viaţa interioară şi exterioară a poporului, că datinile şi obiceiurile de odinioară, ca şi caracterul poporului care stă în strânsă relaţie cu acesta, le-a făcut să fie cunoscute nu doar în trăsăturile sale principale, iar generaţiile viitoare vor găsi informaţii scrise despre felul şi modul faptelor şi lecturilor de altădată ale înaintaşilor lor. 

Saşii din Transilvania nu s-au putut sustrage unor atari transformări culturale şi istorice, cu toată cunoscuta lor fermitate în păstrarea vechilor obiceiuri şi aceasta nu s-a făcut simţită în nici un oraş al lor atât de bine, pe o perioadă de circa cincizeci de ani, ca în Reghinul Săsesc, al cărei populaţie număra, conform ultimului recensământ, 5507 suflete, este astăzi încă german, având 3024 suflete. 

Pentru a face o apreciere comparativă între trecut şi prezent cu privire la datinile şi obiceiurile care au existat şi încă există în Reghinul Săsesc, cititorul trebuie să se transpună cu 50 de ani în trecut.

Nu vrem să expunem aici vreo ipoteză cu privire la perioada venirii primilor colonişti germani, care au dat nume teritoriului Reghinului Săsesc; totuşi, ei fac toată cinstea deştepţilor şi prudenţilor lor conaţionali, care se face cunoscută nu doar prin alegerea poziţiei noului lor loc de locuire în apropierea Mureşului – centrul principal de încărcare pentru comerţul cu lemn de construcţie şi scânduri, iniţiat de ei, aduse pe valurile Mureşuluii din învecinatul Gurghiu şi duse până în îndepărtatul Banat, şi de acolo mai departe, comerţ ce reprezintă o valoare anuală de 1800000 de guldeni – ci şi prin faptul că ei au ajuns să atingă prin hărnicie, sârguinţă, economie şi corectitudine în comerţ şi transport, un anumit nivel de bunăstare, creînd tocmai prin aceasta şi oraşului lor renumele uneia din cele mai importante emporii ale ţării, şi aducându-i şi acestuia şi importante drepturi politice. 

Fireşte, drepturile au fost multiplu contestate, dar a găsit protecţia cerută, dacă nu la înalţii principi, totuşi înaintea Înaltelor Tronuri regale şi împărăteşti.

Un drept civil excepţional a fost, între altele, instalarea deplină, cu toată festivitatea, a primarului nou ales, care se făcea tot la doi ani, dintre cei 20 de membri ai Comunităţii, primar care trebuia să fie alternativ, un catolic şi un protestant. 

După ce venea confirmarea scrisă a noului ales de la guberniul regal, într-o anumită zi se întrunea la primărie Magistratul şi Comunitatea, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, de unde cele două corpuri legislative, cu aducerea înainte a sabiei de judecată de către Villicus, ca însemn al autorităţii cavalereşti, îl conduceau la biserică, cu muzică şi cârâitori, unde venea şi notarul superior care, după ce era intonată o bucată muzicală, îl punea să depună jurământul. De aici, coloana se întorcea în ordinea de dinainte, şi-l conducea pe primar la locuinţa sa, în faţa căreia era instalată „căsuţa”, care era adusă de la casa fostului primar, în timpul depunerii jurământului în biserică, fiind luate măsuri de precauţie, să nu fie întâmplător vreun cot de stradă de trecut.

Magistratul şi Comunitatea in corpore, ofiţerii staţionaţi in loco, toţi staroştii de breaslă, câţiva din cei mai bătrâni locuitori şi domni invitaţi de la Comitat, erau oaspeţii noului primar, fără ca aceasta să aibă un caracter oficial, fiind serviţi la masă de către şase „cetăţeni” şi tot atâtea ajutoare.

Pe străzile pe care se deplasa coloana era mare forfotă şi animaţie, cauzată de transportul numitei căsuţe. Aceasta era o clădire masivă din lemn acoperită cu şindrilă, constând în interior din două încăperi, din care prima servea „paznicilor târgului” pentru odihnă, iar cea din spate, ca local de arest, deoarece în primărie nu exista un arest, era încălzită iarna şi aşezată pe traverse în formă de axă, în care erau băgate şaibe (Schiebeln) puternice din lemn, pentru împingerea ei, şi era trasă de 20-25 perechi de boi cu lanţuri, până la locul de instalare. Dar pentru că pe-atunci Reghinul Săsesc era binecuvântat cu multe coturi de stradă, ca şi actualmente, greutatea acestui transport dădea mult de gândit în caz de vreme ploioasă, mai ales la „Tämätz-Brücke”[i], pentru că pe malul drept al şanţurilor înalte se afla clădirea de arest a Comitatului – îndeosebi când se rupea vreun lanţ pe înălţimea acestuia – şi dacă se mai adaugă şi răcnetele şi loviturile de bici ale celor care mânau boii, ca şi ţipetele jumătăţii de populaţie atrase pe străzi de acest spectacol, şi între timp şi cârîitorile, avem dinaintea noastră un tablou schiţat, deşi incomplet, al trecutului, care se repeta tot la doi ani, dar care a încetat la 1848.

Din analogia limbii, a confesiunii de credinţă, a datinilor şi obiceiurilor încă existente în viaţa interioară casnică, a administraţiei publice, a vieţii de breaslă ş.a.m.d. reiese, că bucata colonizată în Reghinul Săsesc din corpul de naţiune săsească, deşi separat politic de ceilalţi, şi-a păstrat mereu conştiinţa naţională săsească şi înclinaţia spre apartenenţa comună chiar şi în condiţii vitrege, şi tocmai prin aceasta este legat istoriceşte de conaţionalii lui saşi.”


[i] “Podul Temniţei”, denumirea în săseşte.

Read More

sursa: Arhiva Reener Ländchen, Colecția Szabo Mihai, donație din partea familiei Mihăilescu

Alee din Parcul Tineretului/ Tineteretului Park Alley/ Stadtpark Allee
Intrare în parcul Tineretului/ Tineretului Park entrance/ Stadtpark Eingang
Strada Gării/ Gării Street/ Bahnhof Gasse
Read More

Sursa: Arhiva Reener Ländchen, Colecția Szabó Mihai, 15 file, descrierea imprejurimilor Reghinului, probabil pentru un eveniment de comunicări, anul 1979-1986. Scan OCR

”Tur de orizont

Dacă privești de sus, de la marginea Pădurii Rotunde, zona binecuvântată de natură ce se întinde în față, vezi un peisaj bogat armonios parcă ar fi fost făcut cu dalta de un mare maestru al naturii.

E un peisaj minunat. Bucurându-ți privirea de la stânga din partea nordică spre sud iest vezi un cîmp întins până la pădure am o ceară rezervație naturală care are copaci de circa 700 de ani.

În fundal îți fură privirea Valea Gurghiului și în primul rând Dealul Raku ții oare e artificial cu vestigii arheologice fortăreață dacă apoi Romană cetate regală vizitată de regi și împărați reședință voievodală într-un timp posesie a lui Iancu de Hunedoara și a mai multor principii ai Transilvaniei. Și acum se văd ruinele cetății Raku ții distrusă de Lobonț în anul 1708. Paralel cu vin Gurghiu mergea drumul roman care urca până în munții Gurghiului unde ursul lupul cerbul și vulturul sunt la ei acasă.

În stânga este satul Jabenița cândva foarte bogată cu sare exploatată și de romani. În același timp îți fură privirea dealurile Ideciu lui Dealul cu și ea Dealul cu vârf ambele cu urme de vestigii arheologice de construcții daco-romane. Mai spre nord-est de aluniș vezi dealul la spate unde de asemenea se găsesc urme romane. Privind spre Deda unde se deschide defileul Mureșului, te izbești un timp cu ochii asupra minunatului platou înalt Scaunul Domnului iar în depărtare vezi lanțul munților Călimani cu pădurile întunecate, greu de pătruns, care au marcat ca și munții Gurghiului, limesul nord estic al Daciei romane.

Cine vine dinspre Târgu Mureș observă priveliștea, combinația trecutului cu ziua de azi cu prezentul orașului istoric și cartierele noi în care pulsează o viață mult visată de oameni acestor meleaguri.

Terasa diluvială pe care este situat orașul, coboară la rău în pante domoale care devin pe alocuri mai abrupte. Dealul tinde spre vest spre a se pierde în pășuni.

Pe vârful dealului cu ”orașul amabil” cum îl denumea istoricul G.D. Teutsch, se află semănând cu o pălărie de moț, Pădurea Rotundă plantată în bună parte în secolul al 18-lea.[…]” Autorul, probabil Szabo Mihai.

Read More

Sursa: Arhiva Reener Ländchen, Colecția Szabó Mihai, 53 file (cu imagini), anul 1977, scan OCR

”Refacerea economică si democraţizarea vieţii sociale.

„Răsturnarea dictaturii militaro-fasciste a deschis calea eliberării definitive a României de sub dominaţia imperialistă, a înfăptuirii năzuinţelor poporului român de a fi liber şi stăpîn pe bogăţiile şi munca sa, pe propriul său destin. Aceasta a inaugurat epoca unor profunde transformări revoluţionare, democratice în societatea românească, a cuceririi puterii de către clasa muncitoare, în alianţă cu ţărănimea şi masele largi populare.

In toate oraşele şi comunele patriei a început o luptă şi muncă eroică pentru construirea nocietăţii noi, libere și prospere.

Retrăgîndu-se sub loviturile zdrobitoare ale trupelor româneşti şi sovietice, unităţile fasciste au minat şi incendiat fabricile de cherestea, de pielărie, atelierele mai mari, uzina electrică, au distrus apeductul, podurile de peste Mureş, au incendiat magazine şi au devastat nenumărate locuinţe din centrul şi cartierele oraşului. […]””

Read More